Daniel Fried: Fără Sancțiunile Împotriva Rusiei Situația din Ucraina Ar fi Mult Mai Rea
- By Octavian Manea
Rușii ar fi putut înainta și mai adânc în Ucraina încercând să preia controlul portului Mariupol sau să atace Harkovul, spune Daniel Fried, Coordonatorul Departamentului de Stat pentru politica de sancțiuni.
"Este important ca fiecare generație să-și reamintească de ce solidaritatea occidentală este crucială" a spus Daniel Fried, Coordonatorul Departamentului de Stat pentru sancțiunile aplicate Rusiei într-un interviu acordat Defence Matters la București. Ambasadorul Fried a discutat despre sancțiunile impuse Rusiei punctând faptul că "fără sancțiuni situația ar fi putut fi mult mai rea".
Funcționează cu adevărat sancțiunile împotriva Rusiei? Si-au atins obiectivele? Unde ne aflăm în procesul de restabilire a suveranității ucrainene?
Cred că sancțiunile funcționează în cel puțin două aspecte și nu funcționează într-un al treilea. Primul este acela că fără sancțiuni situația ar putea fi mult mai rea. Și dacă nu credem că poate fi mai rea, atunci ne lipsește imaginația. Rușii ar fi putut înainta și mai adânc în Ucraina, ar fi putut încerca să ocupe Mariupolul sau să atace Harkovul. Este poasibil ca sancțiunile să îi fi oprit pe ruși să meargă mai departe.
În al doilea rând este foarte probabil ca sancțiunile să fi pregătit terenul pentru diplomație. Fără sancțiuni am fi putut să nu avem procesul Minsk. Acestea au funcționat în aceste două aspecte punctuale, dar nu au funcționat dintr-o a treia perspectivă: există încă un sprijin rusesc pentru separatiști și, într-adevăr, ruși în Donbas. Dar, în privința sancțiunilor este important să avem răbdare. Să ne amintim de experiența sancțiunilor iraniene.
S-a spus multă vreme că nu ar funcționa și dintr-o dată s-a dovedit că și-au atins scopul. În privința sancțiunilor ca și în elaborarea politicilor în general, timpul nu funcționează întotdeauna în conformitate cu urgențele calendarului politic, în conformitate cu dorințele sau predicțiile noastre. Trebuie să intrăm într-un astfel de proces cu determinare și să vrem asta.
Ce se poate învăța din experiența iraniană în materie de implementare a sancțiunilor?
Principala lecție este să avem răbdare, să avem determinare și atunci când vine timpul diplomației să îl folosim fară ezitare. Sancțiunile nu sunt un scop în sine. Aș fi încântat să renunțăm la sancțiuni atunci când Minsk-ul este îndeplinit.
Este consensul european asupra sancțiunilor sustenabil? 2017 este un an electoral dificil mai ales pentru Franța și Germania. Este viitorul sancțiunilor în pericol?
Mulți observatori s-au întrebat dacă UE va putea susține sancțiunile. Până astăzi, Europa a arătat multă fermitate și unitate. Există diferențe de opinii în Europa. Si poate că în mod indirect rușii acționând prin diverse canale mass-media cunoscute și necunoscute acreditează ideea că Europa este divizată. Există diferențe de opinii, există țări care au sprijinit puternic sancțiunile chiar de la început - țările Baltice, Polonia, România, Germania, Marea Britanie. Există, totodată, țările care și-au exprimat scepticismul în mod public - Ungaria, Adunarea Națională a Franței.
Deci, acest lucru este dezbătut. Occidentul este o societate democratică deschisă. Dar Europa a făcut un lucru bun. Europa tocmai a extins în mod oficial sancțiunile individuale pentru încă 6 luni. Aici discutăm în teorie, dar Europa își demonstrează sprijinul prin acțiunile sale practice.
Vă așteptați ca Brexitul să afecteze consensul european asupra sancțiunilor?
Ministrul de Externe, Boris Johnson a reafirmat sprijinul Marii Britanii pentru menținerea sancțiunilor până la îndeplinirea Minsk II. Dacă vocea Marii Britanii rămâne la fel de puternică în cadrul Uniunii după Brexit, rămâne un aspect pe care îl putem dezbate. Probabil că nu consolidează vocea Marii Britanii în cadrul UE. Din fericire, Marea Britanie nu este singura țară puternică.
SUA nu face parte din formatul Normandia. De ce sprijină SUA punerea în aplicare a acordului Minsk II?
Colega mea, Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat pentru afaceri europene este profund angajată în susținerea francezilor și germanilor. Si face acest lucru cu sprijinul deplin al președintelui și al secretarului de stat pentru că noi credem că procesul Minsk oferă cel mai bun aranjament pentru Ucraina.
Minsk nu se implementează de la sine. Minsk este de fapt destul de bun în modul în care conturează pașii necesari, dar nu este nici specific în detalii și cel mai important nici nu definește fiecare etapă. Întrebarea este cum putem ordona în mod corespunzător procesul de la Minsk astfel încât lucrurile necesare să se întâmple în succesiunea adecvată. În mod fundamental securitatea trebuie să se îmbunătățească.
Este greu să pretinzi guvernului ucrainean să supună votului chestiuni foarte dificile atunci când soldații săi sunt omorâți. Încetarea focului este prima parte a acordului de la Minsk care trebuie să fie respectată. Victoria Nuland lucrează îndeaproape cu francezii și germanii, discută cu partea rusă, dar acesta nu este un canal american separat, ci ne coordonăm foarte strâns cu Germania, Franța și Ucraina.
Cât de important este pentru NATO și în special pentru țările Flacului Estic succesul reformelor din Ucraina?
Din punct de veder strategic tot ceea ce noi Occidentul putem face este să dăm Ucrainei timpul și spațiul de care are nevoie să se reformeze plasându-se mai aproape de Europa. În fond este și ceea ce Ucraina vrea să facă. Asta este ceea ce putem face, dar asta e tot ceea ce putem face. Ucraina trebuie să ia singură deciziile necesare. Putem să-i ajutăm și trebuie să facem asta. Analogia pe care o fac este cu procesul pe care l-am văzut în anii ‘90. Atunci Polonia, statele baltice, România s-au reformat și s-au transformat toate în propriul lor ritm și timp.
Acest proces nu s-a încheiat încă, cu siguranță nu s-a încheiat în România, dar progresele făcute sunt mari. Succesul acelui proces a dat României credibilitatea de a adera la UE. Ceea ce a făcut România nu poate fi reprodus de Ucraina, noi nu vorbim despre o Ucraină care aderă la UE, dar vorbim despre o Ucraină într-un sens mai larg care se europenizează și se reformează. Cu cât Ucraina merge în această direcție cu atât mai mare credibilitate va avea.
România și Polonia, fiecare la momentul său, și-au creat un capital politic enorm în virtutea reformelor întreprinse. Din diverse motive a fost mai greu aici decât în Polonia. Dar, începând cu a doua jumătate a anilor 1990, cu președintele Constantinescu, continuând cu al doilea mandat al președintelui Iliescu, reforma a luat amploare.
Capitalul politic pe care România l-a construit pentru sine v-a dus unde trebuia să fiți. Am avut rolul nostru, dar voi singuri ați făcut-o. Dacă România ar fi eșuat, nu era vina noastră. Cum își poate America asuma succesul când responsabilitatea vă aparține? Asta face parte din mesajul nostru pentru Ucraina: asumați-vă rolul vostru, noi îl vom avea pe al nostru și mai ales nu subestimați ce se poate întâmpla.
Sunt elitele actuale din Ucraina oamenii potriviți pentru a coordona reformele? În fond tot garda veche este la putere. Ne putem aștepta la europenizare cu o elită oligarhică la butoane?
Aș răspunde așa. Ca toate țările post-sovietice, Ucraina s-a confruntat cu provocări enorme. Și există o diferență între Ucraina și România. La începutul anilor ‘90 mai existau politicieni români care fuseseră tineri adulți înainte de comunism si care mai aveau memoria vremurilor pre-comuniste și a valorilor europene. În Ucraina, acest lucru a fost adevărat în mult mai mică măsură și doar în vestul Ucrainei. Timpurile de dinainte de 1917 nu mai erau o memorie vie în 1991. Poate că noi americanii și vest europenii am subestimat diferențele dintre Europa de Est și Uniunea Sovietică. Pentru o vreme am crezut că postcomunismul și epoca post-sovietică sunt interșanjabile și s-a dovedit că nu erau.
Așadar ucrainienii s-au confruntat cu provocări enorme, dar să ne uităm la Maidan și la societatea ucraineană. Apropo, ultima dată când am fost la Kiev a fost chiar a doua zi după Eurovision, o competiție câștigată de Jamala. Să ne oprim pentru moment și să reflectăm un pic. Presa rusă, RT și mașina de propagandă echivalează, uneori, patriotismul ucrainean cu fascismul și folosesc tot felul de analogii. Dar aceasta este o musulmană din Crimeea care cântă despre deportarea tătarilor din Crimeea în 1944 și în acea zi a fost sărbătorită literalmente pe Maidan ca o eroină ucraineană.
Cu alte cuvinte, definiția patriotismului ucrainean este suficient de largă pentru a include acest tip de persoană sub drapelul ucrainean. Concluzia ar fi nu că naționalismul este mort, ci aceea că patriotismul ucrainean poate să-și găsească o expresie modernă într-o manieră multi-etnică și multi-religioasă. Iar asta este o veste foarte bună. Ucrainenii o sărbatoreau ca pe un patriot ucrainean. Iar acest lucru subminează narațiunea rusă. Rușii folosesc întotdeauna termenul de fascist pentru a desemna orice patriot din această parte a lumii, chiar dacă acesta se află în statele baltice, Polonia, Ucraina sau România. Si totuși această parte a lumii a cunoscut o istorie teribilă, iar secolul XX a fost îngrozitor. Toate aceste lucruri sunt adevărate și fiecare națiune are trecutul său întunecat, inclusiv a mea. Dar trebuie să construim pe aspectele pozitive și Ucraina pare să facă asta. Poate este doar optimism american, dar trebuie să credem în posibilitatea, nu în inevitabilitatea, succesului.
Cum vedeți deciziile summitului NATO de la Varșovia? Am ajuns la stadiul în care descurajarea este din nou credibilă?
Desigur, n-aș fi niciodată de acord că descurajarea nu a fost credibilă. Deciziile summit-ului NATO de la Varșovia sunt de o importanță extraordinară. Unele au fost trecute cu vederea de către media globală, pe fondul Brexitului. Dar summitul este foarte important. NATO a făcut pași esențiali ca răspuns la întrebări cu privire la articolul 5. Vorbind în sens mai larg, extinderile NATO și UE sunt mijloace pentru atingerea unui scop, obiectivul de fond fiind un Occident unit, o Europă “whole, free and at peace”.
Rezultatele tuturor acestor eforturi au făcut ca aproximativ o sută de milioane de oameni între Marea Baltică și Marea Neagră să se bucure de securitate și prosperitate mai mult decât în orice alt moment în istorie. Este o realizare extraordinară și având în vedere istoria secolului XX nu poate fi trecută cu vederea. Dar, ființele umane tind în mod natural să ia veștile bune de-a gata.
Generația mai tânără, care a crescut într-o altă Românie, care nu a fost ruptă de Vest de către Germania nazistă și neocupată sau dominată de Uniunea Sovietică, generația europeană începe să ia această realitate de-a gata. Este firesc, deoarece este în natura umană. Dar, o sută de milioane de europeni s-au bucurat de șanse mai bune. Acesta nu este sfârșitul procesului. Dimpotrivă. România intră acum într-o perioadă de creștere accelerată și de convergența cu Europa. Are cea mai mare creștere din Europa, chiar acum.
Poate fi începutul unei perioade bune. Îmi amintesc de Polonia, când începuse să înregistreze o creștere economică similară, mulți oameni au crezut că nu este sustenabilă, dar a durat o lungă perioadă de timp. PIB-ul lor s-a triplat. Este rezultatul muncii românilor și al sprijinului pentru Occident.
În 2011, în discursul său de adio, secretarul Robert Gates a fost foarte ferm în avertismentul său: "în viitor, liderii politici americani - cei pentru care Războiul Rece nu a fost o experiență de formare – ar putea să concluzioneze că investiția Americii în NATO, nu mai justifică costurile." Ne apropiem de acel moment? Vedem deja o mulțime de tendințe cu potențial tectonic pe scena politică internă din Statele Unite.
Este important ca fiecare generație să-și reamintească de ce solidaritatea occidentală este crucială. Iar România trebuie să fie felicitată. Veți atinge în curând ținta de 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare. Este foarte probabil ca SUA să redeschidă discuția despre repartizarea poverilor. Argumentul că NATO este o investiție valoroasă este puternic, este chiar mai puternic astăzi ca atunci când secretarul Gates a spus acest lucru. Si asta pe fondul Ucrainei și al agresiunii rusești. Dar teza lui rămâne actuală: trebuie să ne amintim care este obiectivul nostru, ce ne-am propus să realizăm împreună.
Interviu realizat de Octavian Manea.
Daniel Fried este coordonatorul Departamentului de Stat pentru sancțiuni. În trecut el mai fost Adjunct al Secretarului de Stat pentru Afaceri Europene și Eurasiatice (2005-2009) și asistent special al Președintelui precum și Senior Director pentru Afaceri Europene și Eurasiatice în Consiliul Național de Securitate (2001-2005).
