America în epoca Trump: sfârșitul Pax Americana?
- By Octavian Manea
În orice criză internațională, Trump va descoperi rapid că SUA trebuie să-și consolideze legăturile cu aliații săi și să încerce să coopereze cu Rusia și China.
Matthew Burrows, cunoscut pentru elaborarea rapoartelor consacrate tendințelor globale utilizate în proiecțiile strategice ale guvernului SUA, a analizat pentru Defence Matters impactul pe care Donald Trump îl poate avea pentru politica globală.
Nemaidorind să-și asume costurile gestionării sistemului multilateral pe care l-a creat și urmărindu-și propriile interese indiferent de impactul asupra aliaților și partenerilor săi, Trump transformă în mod potențial SUA într-o putere revizionistă. Asta nu înseamnă că America redevine izolaționistă sau mai puțin intervenționistă (atâta timp cât servește interesele Statelor Unite). Schimbarea vine din "atitudinea" pe care Trump o afișează, aceea că restul lumii are o datorie de plătit Statelor Unite. Pax Americana nu mai aduce beneficii. În schimb, Trump consideră că SUA este suficient de auto-sustenabilă astfel încât să renunțe la ordinea bazată pe reguli, chiar dacă ceilalți vor avea de suferit de pe urma retragerii leadershipului american.
Cele mai multe dintre aserțiunile făcute de Trump în campanie au potențialul de a rupe sistemul internațional, dar administrațiile americane nu pot fi reduse doar la declarațiile de intenții sau exclusiv la mandatul electoral. Roosvelt a fost ales în 1938 pe o platformă care promitea să țină America în afara războiului, iar în campania din 2000 George W. Bush a pledat pentru reducerea angajamentelor internaționale ale Americii. Amândoi au terminat prin amplificarea rolului global al Statelor Unite. În orice criză internațională, Trump va descoperi rapid că SUA trebuie să-și consolideze legăturile cu aliații săi și să încerce să coopereze cu Rusia și China.
Răspunsul premierul britanic Harold Macmillan (el însuși ajuns la putere, pe fondul Crizei Suezului din 1956) la întrebarea unui jurnalist despre "ce este cel mai probabil să deraieze guvernele de la cursul lor," a fost: "evenimentele, dragul meu, evenimentele." Acest lucru rămâne la fel de valid astăzi în epoca Trump pe cât era de adevărat în timpul lui Macmillan.
Reputația Americii în pericol
Victoria lui Trump a afectat deja prestigiul Americii pentru că nu mai este văzută ca un partener de încredere sau predictibil. Deteriorarea reputației americane ar putea fi încă și mai profundă în cazul în care SUA își anulează participarea în acordul privind schimbările climatice, se retrage din NAFTA sau încearcă să abandoneze tratatul nuclear cu Iranul. Drept consecință, Teheranul ar putea decide să abroge obligațiile asumate prin tratat și să restarteze producția nucleară. Iar Israelul ar putea presa pentru o soluție militară pentru a pune capăt programului iranian în timp ce Arabia Saudită ar putea opta pentru dezvoltarea propriile arme nucleare. Cu un Orient Mijlociu și mai instabil, în care proliferează armele nucleare America va deveni din nou principalul vinovat.
Terminarea NAFTA nu va avea aceleași consecințe globale, dar ar submina pentru oricine atractivitatea de a negocia acorduri comerciale cu SUA. Pentru latino-americani, NAFTA a fost un simbol al angajamentului Statelor Unite în regiune. Combinat cu posibilele deportări ale imigranților ilegali, progresele de imagine realizate Statelor Unite s-ar intoarce înapoi o generație sau două.
Reconcilierea cu Rusia
Dacă Trump va reuși coborârea tensiunilor cu Moscova, acesta ar fi un lucru bun, dar numai în cazul în care acest proces nu afectează grav relațiile transatlantice. Washingtonul și Moscova au o lungă istorie de negocieri reciproce peste capul aliaților europeni ai SUA. Gorbaciov și Reagan s-au întâlnit la Reykjavik în 1987 și nici măcar consilierii președintelui american nu știau ce ar putea Reagan spune sau ceda omologului său sovietic. Dacă Trump îi forțează pe europeni să se implice mai mult propria în propria lor securitate, această tendință ar fi în avantajul întregului NATO. Cu toate acestea, reducerea desfășurării în regim rotațional a trupelor americane din Europa de Est, de exemplu, fără concesii similare sau chiar mai ample de partea rusă ar semnala o poziție cu totul nouă din partea SUA: aceea că nu mai vede securitatea europeană ca un element central Statelor Unite. Totodată, ridicarea sancțiunilor fără a obține o soluționare permanentă a conflictului din Ucraina în care Rusia să respecte suveranitatea țării ar fi la fel de toxică pentru legăturile transatlantice.
Putin l-ar putea surprinde pe Trump ca un negociator foarte dificil, unul care nu valorizează relațiile bune cu SUA atât de mult pe cât crede Trump. Ucraina este o preocupare mult mai mare pentru Putin, iar o Ucraină divizată ar putea să servească intereselor sale mai mult decât reconcilierea cu Washingtonul.
Confruntarea cu Beijingul
Abandonarea participării americane în TPP este o certitudine. La acest moment TPP nu implică costuri economice uriașe, pentru că nu este în funcțiune. Dar o ieșire a Statelor Unite ar fi percepută ca o subminare a credibilitatii Washingtonului în fața partenerilor săi din Asia. Fără un efort de renegociere, renunțarea lui Trump la TPP ar putea reprezenta un punct de cotitură pentru poziția SUA în Asia. Iar marele beneficiar nu ar fi decât China.
Chimerica este o relație profund interdependentă. Dacă Trump impune tarife pe toata linia asupra importurilor din China (nu doar pe produsele din oțel), Beijingul va reacționa, lovind în exporturile și investițiile americane din China. Astfel de măsuri drastice au potențialul de a escalada. China ar putea putea adopta politici și mai agresive în Marea Chinei de Sud. Iar un eventual răspuns american presupune o coordonare strânsa cu aliații tradiționali ai Statelor Unite în Asia.
Transformarea Chinei într-un inamic îndârjit crește probabilitatea conflictului dintre cele două țări, ceea ce ar pune capăt definitiv globalizării aruncând o umbră asupra viitorului nostru al tuturor. O politică dură față de China ar reprezenta un moment de ruptură cu toate administrațiile americane de la Nixon la Obama. Acestea au căutat cooperarea nu conflictul, în ciuda transformării Chinei în competitor de la egal la egal cu SUA. Iar istoria este plină de rivalități, precum cea anglo-germană înainte de primul război mondial sau conflictul franco-britanic de pe parcursul secolelor XVIII și XIX. Până în prezent administrațiile americane se mândreau că nu vor să repete erorile trecutului. Trump nu pare să înțeleagă miza și ar putea să creeze un precedent care să confirme chinezilor că Washingtonul este decis să curme ascensiunea Chinei.
Anarhia din Orientul Mijlociu
Cooperarea cu Rusia împotriva ISIS ar putea determina o scădere a tensiunilor cu Moscova, dar pentru a exista cu adevărat pace în Orientul Mijlociu, SUA vor trebui să-și upgradeze substanțial implicarea economică, militară și diplomatică.
America rămâne variabila decisivă unei formule de securitate care să asigure pacea pe termen lung. În cazul în care Trump nu-și asumă acest rol - și care merge mult dincolo de eradicarea ISIS - Orientul Mijlociu nu are nicio șansă să se stabilizeze în viitorul apropiat. Si chiar și dacă Trump ar vedea un interes american într-un astfel de angajament pe termen lung, nu există garanția unui rezultat rapid. În mod tradițional războaiele civile sunt foarte greu de oprit și deseori necesită o imensă intervenție din exterior de la care chiar și o administrație Clinton s-ar fi abținut. Dar, dacă Trump își întoarce spatele, atunci haosul va continua, inclusiv amenințarea teroristă chiar dacă Statul Islamic este distrus. Iar pentru restul lumii, dezangajarea din Orient ar aduce confirmarea că America a ales un alt drum pentru sine, unul care nu mai are nimic de a face cu gestionarea ordinii globale.
Un nou rol pentru America?
Cei mai mulți președinți au dificultăți în a învăța cum să gestioneze afacerile externe. Mulți își amintesc dezastruosul prim an al lui Kennedy, ceea ce l-ar fi determinat pe Hrușciov să creadă că SUA ar consimți o divizare permanentă a Berlinului. O parte dintre observatori dau vina pe Kennedy pentru criza Berlinului din 1961. Trump are încă și mai puțină experiență, chiar dacă și-a însușit arta deal-ului. Căutarea cu orice preț a unor relații mai bune cu Rusia, ar putea fi interpretată ca un mesaj de slăbiciune de către un Putin viclean și oportunist.
SUA nu mai este puterea unipolară de după sfârșitul Războiului Rece. Istoricii deceniilor viitoare ar putea vedea mai multă continuitate cu epoca Obama decât o schimbare prin victoria electorală a lui Trump. Influența Statelor Unite în Orientul Mijlociu intrase deja în recesiune încă de pe vremea Administrației Obama ca urmare a reticenței sale de a se implica în razboiului civil sirian. Iar America se află de cel puțin un deceniu în declin relativ și sunt puține lucruri pe care un președinte le poate face pentru a da ceasul înapoi.
Pentru a rămâne "prima între egali", SUA trebuie să fie dispusă să-și ofere ajutorul și să colaboreze cu alte țări, mai ales Rusia și China, recunoscând că puterea Statelor Unite este "necesară, dar nu suficientă." Ceilalți au și ei un cuvânt de spus.
Dr. Matthew Burrows este directorul Inițiativei de Strategic Foresight, găzduită de Atlantic Council. Până recent a fost principalul autor al rapoartelor realizate de National Intelligence Council asupra tendințele globale.
